Descriere
Jurnalul colonelului Pak este a doua parte a unei trilogii excepționale, plasată în realitatea imediată (2017-2020), cu peste 1.000 de pagini în care se îmbină genul romanului de aventuri cu exotismul misterios al Orientului Îndepărtat, dar și pigmentări lirice, romantism și conflicte politice la nivel înalt. Dincolo de cea mai păzită frontieră, care separă lumea liberă de regatul singuratic, într-un loc periculos ca un tăiș de sabie, închis, totalitar, o poveste de dragoste se naște și se consumă într-un mediu exotic. Viața capătă culoare, dialogurile și evenimentele sunt atinse de o autentică profunzime psihologică, incitantă și convingătoare depotrivă, care aduce nuanțe, pune umbre și penumbre pe portretele personajelor, unele dintre ele – eșantioane perfecte al cetățeanului născut și crescut într-o țară izolată ideologic și economic de restul lumii. Se ciocnesc două civilizații și, chiar dacă globalizarea pare să uniformizeze personalitățile oamenilor, nuanțele individuale sunt încă pregnante.
O recuzită variată, în care se evidențiază pasajele romantice și suspansul permanent, creat prin decizii politice cu impact global, otrăvuri preparate în laboratoarele militare ori strategii ale serviciilor secrete cu specializări în tehnica informațională. În prim plan sunt și misterioasele călătorii șamanice, un proces urmărit de o țară întreagă și o rețea de iubiri încrucișate, care se ating, interferează și se exclud reciproc, producând o tensiune epică. Și, mai presus de toate, incredibilele scrisori care au tulburat sensibilitatea specifică a coreenilor, probabil cele mai frumoase scrisori trimise vreodată din Regatul Pustnic. Cât este adevăr și documentare, unde începe ficțiunea literară în această poveste uimitoare? Puteți afla doar citind cele trei volume ale trilogiei.
Distribuit de SMART PUBLISHING SRL
Recenzii
Nu există încă recenzii.